Photo Diaries - Week 3 - Workin' it out!

well, dacă săptămâna trecută nu mai puteam de mancat, săptămâna asta a început tot prin mancare :)) însă spre deosebire de săptămâna trecută, s-a terminat cu muuultă mişcare :)

Luni 6.05.2013
 Micul dejun mi-a fost unul foarte copios, şi-a fost compus dintr-un şniţel de pui, un ou "roşu", brânzică telemea, măsline ♥, castravete, roşie şi salată iar pe lângă, am avut un super power smoothie din portocale, banane, ananas, mango si apa cred :)) Ăsta n-a fost făcut de mine, ci de Diana (presimt că o să vă confuzez însă de menţionat că am două prietene pe care le numesc "my best friend" şi pe ambele le cheamă Diana :)) aşadar una e Dyi - cea de care vorbesc acum -  iar cealaltă, va rămâne Diana :D). Pentru că Dyi a dormit la mine duminică spre luni, ne-am tratat tot la micul dejun şi cu nişte fructe (ananas şi mango) şi câteva feliuţe de salam de biscuiţi. - La cât de copios a fost micul dejun, ai crede că nu mai era nevoie să mâncăm vreo 5 zile :))

Restul zilei de luni n-a fost ceva special, în Ardeal fiind obiceiul ca în a 2a zi de Paşti fetele stau acasă să-şi aştepte udătorii. Ei eu am fost taare fericită că n-am avut udători :)) Urăsc să fiu stropită cu zece mii de parfumuri.

Marţi 7.05.2013
 Marţi am făcut swatch-uri paletuţei Fanomenal Eye Palette de la No. 7, pe care însă, le veţi vedea detaliate într-o altă postare. Legat de asta, tot atunci am postat şi câştigătoarele celor trei paletuţe, aici.
Tot marţi, am început să merg pentru o săptămână la sală, la Gimmy, cu Diana, datorită unor vouchere de o săptămână la fitness, pe care le-a primit. Am mers aproape zilnic.

Miercuri 8.05.2013:
 Miercuri mi-am făcut unghiile cu oja de la Sephora şi top coat-ul Essence Class of 2013, primite la evenimentul de lansare al ONG-ului E.U.P.O.T. de care trebuie MUSAI să scriu săpt asta, că v-am tot promis că vă arăt ce am primit...
Şi din lipsă de altceva, am gătit nişte paste cu piept de pui, usturoi verde şi sos de iaurt. Dacă n-ar fi pastele, aş putea chiar să spun că e o mâncare light.
Nu în ultimul rând, am postat look-ul inspirat de machiajul Andrei în videoclipul piesei Inevitabil va fi bine. Click aici sau direct pe poză pentru a merge spre postare.
Joi 9.05.2013:
Joi am regăsit oja mea nude preferată, pe care o credeam pierdută. Era într-o geantă pe care n-am mai purtat-o de un an..hehe :))
Tot joi, am avut o zi a ghinioanelor şi eu şi Diana, care mâncând un sandwich şi-a pătat tricoul, şi-am râs de ea cât timp încerca să scoată pata, la baie în mall :))

Vineri 10.05.2013:
Dimineaţa aveam chef de unghiuţe mov şi-am luat o ojă foarte veche din sertar, şi era atât de groasă încât abia am ojat unghiile de la o mână. Am pozat şi-am renunţat la idee, ştergându-le.

Apoi am fost cu Diana la oftalmolog, în loc de sală, pentru că trebuia să o îndrume cineva spre casă la final, ea fiind cu picături pentru dilatarea pupilei în ochi. Apoi fuguţa am plecat spre meditaţii, şi aşa mi s-a dus toată ziua!

Sâmbătă 11.05.2013:
Am avut o zi foaaarte productivă. Am luat-o pe Teo (hair stylist) care l-a adus şi pe Mihai (fotograf), pe Diana şi Ioana ca modele şi-am făcut o şedinţă foto atââât de frumoasă!
Eu le-am machiat, Teo le-a frezat şi Mihai le-a pozat. Ce vedeţi mai jos sunt câteva poze, behind the scenes. Pozele "oficiale" nu le-am primit încă dar promit să vi le arăt :D

Diana:
 Eu o machiez pe Teo direct la pădure, în timp ce Mihai le poza pe fete.
 Apoi Ioana a avut nevoie de vreo 2 retuşuri la bentiţă aşa că Teo s-a pus pe treabă:
 Şi-apoi ne-am mai prostit....da, am 2 genţi, una a mea, cealaltă a Dianei.
 Ioana:
 Diana:
Sunt foarte încântată de ce-a ieşit şi abia aştept să vă pot arăta pozele finale :D La finalul zilei ne-am dus pe Eroilor Strasse, cum ar spune profa mea de Română din liceu, să ne etalăm. Am servit un mango frappe excelent:

Duminică 12.05.2013:
Ultima zi a săptămânii a fost relaxantă. După ce am fost la sală cu Diana, în drum spre casă ne-am îndulcit şi răcorit cu o îngheţată Napolact Albă ca zăpada, care numai albă nu era înăuntru:
Am venit acasă şi-am mâncat prânzul în familie, cartofi aurii şi piept de pui la cuptor. Mie-mi place cu muuult mujdei de usturoi, şi fiindcă nu trebuia să mai ies din casă, am abuzat de el :))
 Şi m-am delectat cu o doză de Pepsi, câştigată :D
 Mai târziu aveam poftă de ronţăieli şi-am luat din dulap câţiva pufuleţi :))

Cam asta a fost săptămâna mea. Voi ce-aţi făcut interesant?

Until next time, yours,



CONVERSATION

22 comentarii:

  1. Imi place la nebunie ultimul tau look, pe cuvant!
    Trebuie sa ma mobilizez din nou si sa fac putina miscare pentru ca nu se mai poate, e "musai".
    Pupici si o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. MMM, vreau si eu cartofi aurii cu usturoi! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. interesanta saptamana asta a ta....eu doar de ieri am inceput...deci mai dupreaza pana postez si eu. :) abia astept sa aud despre acest ONG :)

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc scumpa :* sa stii ca eu ma bucur tare mult c-am inceput sa fac miscare... nu doar pt pierdera in greutate, dar stii faza aia cu endorfinele eliberate..chiar ma simt mai happy all day everyday :))

    RăspundețiȘtergere
  5. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. astazi cred ca scriu si despre ONG ca au trecut deja vreo 2-3 sapt de-atunci :))

    RăspundețiȘtergere
  7. By the way, esti foarte cute! :D Si mega trendy cu 2 genti :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Dee, mobilizeaza-ma si pe mine, te rog :(

    RăspundețiȘtergere
  9. hahaha :))) merci :* era un moment in care aveam 4 genti! da-ti seama ce trendy eram atunci! :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. haaai Cosmina ca poti! :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Mango, mango everywhere!! Ador fructul asta, il ador! Si cand ma gandesc cat am strambat din nas cand am mancat prima data :))
    Pacat de oja de la Gabrini! Damn, are o nuanta SUPERBA!

    RăspundețiȘtergere
  12. i ♥ mango too! si ca gust si ca miros ♥

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu, si eu! L-as consuma dimineata, la pranz si seara :)) SI daca se poate si intre mese :))
    Am eu un magazin in Hasdeu si stiu ca aduc oje Gabrini. Si asa trebuie sa merg maine pana acolo. Daca o vad cumva, te anunt :D

    RăspundețiȘtergere
  14. la cata mancarica si dulciuri ai postat !!!!...mi-au facut pofta.....dar mai bn ies la o plimbare in parc,ca trebuie sa mai slabesc...in rest toate bune iti doresc te :*

    RăspundețiȘtergere
  15. hai ca n-am postat asa multa mancarica si dulce sapt asta :)) toate bune si tie :*

    RăspundețiȘtergere
  16. te roooog sa ma anunti daca o vezi :))

    RăspundețiȘtergere
  17. abia astept sa vad si saptamana ta :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Oki doki, deal! :))

    RăspundețiȘtergere
  19. Mi-ai facut pofta de mancare cu pozele tale frumoase :D . pup

    RăspundețiȘtergere
  20. heheh :D multumesc :*

    RăspundețiȘtergere
  21. omg...cata mancare...mor aici :((((

    RăspundețiȘtergere
  22. :)) aici ti se pare multa? vezi ca saptamana 4 are avertisment :)))

    RăspundețiȘtergere

Back
to top