joi, aprilie 16, 2015

First impressions: Scholl Velvet Smooth

Scholl este o marcă cunoscută pentru îngrijirea picioarelor. Nu mare mi-a fost mirarea când au lansat pila electrică. E, în mod evident, un produs util, ca orice pilă. Doar că nu e orice pilă. E electrică. Asta înseamnă în primul rând că nu mai fac febră musculară la mâini încercând să îndepărtez pielea întărită de pe călcâie și bătătura de la degetul mare. Asta a fost așteptarea cu care am început testarea pilei primite în campania Buzzstore. 

Lăsând asta la o parte, e de menționat faptul că împreună cu pila electrică am primit și un ser intensiv Scholl Velvet Smooth pe care l-am folosit pentru prima dată imediat după utilizarea pilei, deci vă vorbesc despre el mai jos, după ce povestesc despre pilă. 


Funcționează cu 4 baterii normale AA. Rola de pilire se poate schimba și are particule de diamant în ea, ceea ce presupune că pielea uscată este îndepărtată mai ușor și mai rapid. E tare simplu de utilizat, întrucât doar porniți pila și plimbați partea abrazivă rotativă pe pielea uscată ce trebuie îndepărtată. Totuși vă sugerez să puneți un prosop sau ceva sub picioare în timpul operațiunii pentru că pielea uscată este pilită și deci se transformă într-o pulbere fină ce se poate împrăștia peste tot cu ușurință. În ceea ce privește siguranța, cred că pila asta trece testul cu brio. Dacă apeși mai tare pe ea sau o mânuiești greoi, pila încetinește sau se oprește complet, semn că ceva nu faci bine. De menționat e că pila vine și cu un căpăcel de plastic, menit să protejeze capul rotativ, căpăcel pe care eu nu l-am pozat pentru că l-am descoperit târziu, încercând să dezmembrez ambalajul ca să îl arunc la gunoi (asta vine și cu o poveste amuzantă în spate, pentru că văzând pozele altor buzzeri, mă supărasem că pila mea nu are căpăcel). 



După folosirea pilei am aplicat serul intensiv pentru picioare Scholl Velvet Smooth și ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama de rezultatul obținut. Pielea călcâielor mele (deobicei uscată, indiferent de cantitatea de cremă aplicată) era moale și fină. Am vrut să văd cât mă ține treaba asta, pentru că picioarele mele au o reputație de „picioare deșertice”(pielea mea se usucă foarte repede). Și m-a ținut cam trei zile. E surprinzător. Surprinzător pentru că are o textură tare lejeră, aerată parcă, iar când îl aplici, parcă devine lichid. Trag concluzia că e chiar un ser puternic hidratant. Și-mi place. 


                                           

Înainte de-a pleca vă las și cu un filmuleț cu pila, ca să vedeți cum funcționează:


Dacă nu știți încă, Buzzstore e un site ce face parteneriate cu diferite companii din domenii variate, pentru a realiza campanii de testare și evaluare a produselor oferite. Luând în vedere faptul că nu e vorba de un site de concursuri, că produsul deși este primit fără niciun cost financiar, nu este gratuit, ci în baza unei păreri sincere, dacă vreți să vă înscrieți și voi la campanii următoare puteți să vă 
înscrieți aici.

Until next time, yours,
 

6 comentarii:

  1. Ce poze ai tras, draguta de tine! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Need that in my life :D

    RăspundețiȘtergere
  3. haha! păi dacă fac poze, le fac clare, nu? Te pup! <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar buna pila! Nu ma gandeam ca poate face ceea ce promite!

    www.rokolla.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
  5. da, si eu eram sceptica la inceput :)

    RăspundețiȘtergere